.M-am întors și am plecat, triumfătoare, zâmbind, când ceva m-a picurat pe mână. Lacrimi.. plângeam.
Mi-a luat ceva timp să înțeleg de ce plângeam și zâmbeam în același timp, am realizat adevărul abia după câteva zile..
Mintea era fericită, îmi spunea să fiu fericită, pentru că am reușit să plec, am reușit să-i spun tot ceea ce m-a deranjat în tot acest timp.
Dar sufletul.. sufletul îmi plângea, sufletul îmi plângea pentru că știa că de aici înainte o parte din el va fi mereu goală, pustie.. pentru că o parte din mine îți va duce mereu dorul